Iata un articol pe care l-am primit pe mail, despre ce-ati facut voi, si cred ca-si merita locul pe blogul acesta! 50 de ani si... Start!
Cristina Rusiecki
Ca intotdeauna la sfarsitul anului universitar, UNATC a organizat Gala Absolventilor, in care studentii si-au adus, pe scena de la Casandra, spectacolele de absolventa, in fata publicului (sa recunoastem, numeros).
„Monged“
Cu totul altfel, neutru, deloc agresiv, se desfasoara „Monged“ de Gary Duggan in regia Verei Ion. De data aceasta nu mai e vorba de o zi, ci de cateva din viata unor drogati, de lumea in care se invart, de solicitarile fizice si psihice, de perceptia particulara a stimulilor din jur, cu lipsa de concretete a obiectelor, cu amestecul intre lucruri si proiectiile inconstiente, cu nebunia de transa. Cine a citit macar o singura carte despre deriva drogatilor sau macar a vazut „Trainspotting“ nu va gasi in „Monged“ nimic nou. Noutatea tine mai degraba de constructia dramatica, de tehnicile narative preluate din roman, de frecventa cu care se interfereaza dialogul cu monologul. In rest, situatiile sunt banale, personajele doar povestesc ce li se intampla, pe moment sau prin flashback-uri: conversatiile la telefon cu prietena, momentul de discoteca sau mersul la serviciu cu imitatia recurenta a unei colege isterice. Secvente dramatice in acceptiunea clasica sunt doar cateva, povestite si ele, ca aceea in care unul dintre personaje intarzie la tranzactie si dealerul, infuriat, il ameninta cu pistolul. Apoi ii cere scuze.
Toate sunt relatari, personajele nu interactioneaza decat infim. Cei trei prieteni raman izolati, fiecare delireaza in legea lui; in fond, niciunul nu gaseste ceva important de transmis celorlalti. Atmosfera de non-relationare este, probabil, cel mai reusit punct al spectacolului. Fiecare are motive sa apeleze la o infuzie de energie, fantasma, dezinhibitie si curaj.
Forma lor de solidaritate e cautarea delirului in comun: se stimuleaza, rad, se adapostesc, se ajuta cand mintea le joaca obisnuitele feste. Dar nimic mai mult. Evident, performanta apartine celor trei actori capabili sa creeze, in elementele minine de decor, imagini vii doar din discurs si sa compuna tipuri impecabil individualizate: Alexandru Potocean (Premiul de actorie pentru rolurile Conu' Leonida din „Incepem!“ dupa I.L. Caragiale, Kevin din „Port“ de Simon Stephens, Dave din „Monged“ de Gary Duggan), suta la suta credibil intr-un macho facut fara niciun pic de ostentatie si fara obisnuitele ticuri fumate; Sorin Poama (castigator al aceluiasi premiu pentru rolul din acest spectacol), creatorul pampalaului absolut, comic, la primul extaz halucinogen; Alexandru Fifea, actor stapan pe mijloce, capabil sa schimbe pe nesimtite registrul, ca in scena cu relatarea secventei erotice.
Nu stiu daca clasa politica se va reforma. Scepticismul ma face sa cred ca sansele sunt de 1%. Altfel ce rost ar mai avea una dintre cele mai bune „Scrisori pierdute“ pe care am vazut-o (parca anul trecut) tot la Casandra? Nu stiu nici cum a reusit scoala de teatru sa se primeneasca asa, dar daca spectacolele de la Gala Absolventilor din 2007 ar face repertoriul unei stagiuni de la o institutie profesionista, bag mana in foc ca, pentru unele gusturi, acesta ar deveni teatrul cu cel mai incitant program din tara.
1 comment:
Iata un articol pe care l-am primit pe mail, despre ce-ati facut voi, si cred ca-si merita locul pe blogul acesta!
50 de ani si... Start!
Cristina Rusiecki
Ca intotdeauna la sfarsitul anului universitar, UNATC a organizat Gala Absolventilor, in care studentii si-au adus, pe scena de la Casandra, spectacolele de absolventa, in fata publicului (sa recunoastem, numeros).
„Monged“
Cu totul altfel, neutru, deloc agresiv, se desfasoara „Monged“ de Gary Duggan in regia Verei Ion. De data aceasta nu mai e vorba de o zi, ci de cateva din viata unor drogati, de lumea in care se invart, de solicitarile fizice si psihice, de perceptia particulara a stimulilor din jur, cu lipsa de concretete a obiectelor, cu amestecul intre lucruri si proiectiile inconstiente, cu nebunia de transa. Cine a citit macar o singura carte despre deriva drogatilor sau macar a vazut „Trainspotting“ nu va gasi in „Monged“ nimic nou. Noutatea tine mai degraba de constructia dramatica, de tehnicile narative preluate din roman, de frecventa cu care se interfereaza dialogul cu monologul. In rest, situatiile sunt banale, personajele doar povestesc ce li se intampla, pe moment sau prin flashback-uri: conversatiile la telefon cu prietena, momentul de discoteca sau mersul la serviciu cu imitatia recurenta a unei colege isterice. Secvente dramatice in acceptiunea clasica sunt doar cateva, povestite si ele, ca aceea in care unul dintre personaje intarzie la tranzactie si dealerul, infuriat, il ameninta cu pistolul. Apoi ii cere scuze.
Toate sunt relatari, personajele nu interactioneaza decat infim. Cei trei prieteni raman izolati, fiecare delireaza in legea lui; in fond, niciunul nu gaseste ceva important de transmis celorlalti. Atmosfera de non-relationare este, probabil, cel mai reusit punct al spectacolului. Fiecare are motive sa apeleze la o infuzie de energie, fantasma, dezinhibitie si curaj.
Forma lor de solidaritate e cautarea delirului in comun: se stimuleaza, rad, se adapostesc, se ajuta cand mintea le joaca obisnuitele feste. Dar nimic mai mult. Evident, performanta apartine celor trei actori capabili sa creeze, in elementele minine de decor, imagini vii doar din discurs si sa compuna tipuri impecabil individualizate: Alexandru Potocean (Premiul de actorie pentru rolurile Conu' Leonida din „Incepem!“ dupa I.L. Caragiale, Kevin din „Port“ de Simon Stephens, Dave din „Monged“ de Gary Duggan), suta la suta credibil intr-un macho facut fara niciun pic de ostentatie si fara obisnuitele ticuri fumate; Sorin Poama (castigator al aceluiasi premiu pentru rolul din acest spectacol), creatorul pampalaului absolut, comic, la primul extaz halucinogen; Alexandru Fifea, actor stapan pe mijloce, capabil sa schimbe pe nesimtite registrul, ca in scena cu relatarea secventei erotice.
Nu stiu daca clasa politica se va reforma. Scepticismul ma face sa cred ca sansele sunt de 1%. Altfel ce rost ar mai avea una dintre cele mai bune „Scrisori pierdute“ pe care am vazut-o (parca anul trecut) tot la Casandra? Nu stiu nici cum a reusit scoala de teatru sa se primeneasca asa, dar daca spectacolele de la Gala Absolventilor din 2007 ar face repertoriul unei stagiuni de la o institutie profesionista, bag mana in foc ca, pentru unele gusturi, acesta ar deveni teatrul cu cel mai incitant program din tara.
Post a Comment